Bătaie între rude în localitatea buzoiană Calvini. Patru persoane au avut nevoie de îngriiri

Trei persoane au fost reţinute pentru încăierare şi tulburarea liniştii publice, după un conflict izbucnit între rude, în localitatea buzoiană Calvini. Patru persoane au avut nevoie de îngriiri medicale după altercație. Scandalul ar fi pornit după ce un bărbat ar fi oprit o căruţă în dreptul unei curţi, stârnind astfel nemulţumirea vecinilor.

Potrivit unei informări transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Cislău au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe un drum sătesc din Calvini are loc un conflict între mai multe persoane. Imediat după primirea sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţişti, împreună cu jandarmi, care au identificat persoanele implicate în conflictul spontan ca fiind opt localnici, rude, cu vârste cuprinse între 22 şi 49 de ani”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.

Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. În urma conflictului, trei persoane au fost reţinute 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea liniştii publice şi încăierare.

„Bătaie ca în filmele cu Jackie Chan la noi pe Frăsinet! Să vedem ce măsuri se vor lua de autorități după acest incident!”, este mesajul care însoțește filmulețul cu încăierarea celor opt persoane. Din mesajele postate de martori reiese că într-una dintre tabere era o persoană, iar în cealaltă, șapte.

„Invidia că unii muncesc cinstit pe banul lor. Și alții fură și sparg case, să fure cazane de țuică. Având în vedere că erau șapte persoane pe unul singur a dat dovada că toți au dușmani că lumea se descurcă”, este unul dintre zecile de mesaje pe care clipul video le-a strâns.

„Păi cine să mai depună plingere că i-au omorât cu bătaie barbarii ăia de au ieșit ca la răscoală cu furci și lopeți în mijlocul drumului. Se vede destul de clar în filmare că au fost vorbiți să-i omoare”, a scris Otilia.

Poliţiştii au întocmit formularul de evaluare a riscului şi au emis ordine de protecţie provizorii pentru siguranţa persoanelor şi în vederea preîntâmpinării escaladării conflictului”, se menţionează în informarea IPJ Buzău.

Faţă de trei bărbaţi, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă şi continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.