Bolid de lux, făcut zob într-un accident teribil în Mărăcineni. Șoferul și o pasageră, duși de urgență la spital

Două persoane au ajuns la spital sâmbătă, după ce o mașină de lux înmatriculată in județul Olt, a ajuns direct într-un pom, după ce a fost scăpată de sub control. Accidentul s-a produs pe DN2E85, la Mărăcineni.

Din primele date de la fața locului în timp ce conducea autoturismul dinspre Râmnicu Sărat către Buzău, un șofer în vârstă de 38 de ani, din județul Olt ar fi pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp marginal.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și a pasagerei acestuia, o femeie în vârstă de 68 de ani, din Bacău, aceștia fiind preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.