Cea mai modernă Bază Sportivă „TIP I” din Buzău, inaugurată la Mărăcineni. Mesajul edilului Constantin Dumitru

Comuna Mărăcineni a găzduit un eveniment sportiv de mare anvergură, la noua bază sportivă Tip I, singura de acest tip din județul Buzău. Investiția a fost finanțată de Ministerul Dezvoltării pentru a completa infrastructura dedicată activităţilor sportiv-şcolare şi de tineret din localitate.

Supercupa judeţeană la fotbal, organizată pe 22 august 2024, a inaugurat noua bază sportivă din Mărăcineni în valoare de 1,7 milioane de euro. La eveniment au participat pe lângă reprezentanți ai autorităților locale și județene și invitați de la centru: secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Alexandru Stoica și secretarul general al Federației Române de Fotbal Gabriel Bodescu.

La finalul competiției, edilul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru a transmis un mesaj pe social media: „Am avut alături invitați din administrația centrală și locală, fără de care proiectul realizării noii baze sportive nu ar fi fost posibil. Așadar, un mare Mulțumesc domnilor: Gabriel Bodescu, secretarul general al Federației Române de Fotbal; Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău; Alexandru Stoica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Alese mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui mare proiect. Ne bucură enorm faptul că, seară de seară, terenul este plin de copii dornici să facă sport, iar în curând, cu ajutorul lui Dumnezeu, le vom oferi și alte posibilități de petrecere a timpului liber în mod activ și sănătos!”.

Secretarul de stat Ministerul Dezvoltării, Alexandru Stoica a precizat printre altele că baza sportivă TIP I, de la Mărăcineni face parte dintre cele 146, construite la nivel naţional, fiind inclusă într-un program de finanţare pus la punct de minister. “În anul 2020, România a găzduit câteva meciuri în cadrul Campionatului European. Atunci s-a propus dezvoltarea acestui proiect, iar Ministerul Dezvoltării a primit misiunea finanţării. Judeţul Buzău are atrase şase asemenea proiecte de investiţii, aceasta de la Mărăcineni fiind ultima înscrisă pe lista de finanţare dar, iată, este prima care a fost inaugurată. La Mărăcineni a mai fost inaugurată o bază sportivă, de dimensiuni mai mici, de TIP II, pe un program dezvoltat de Compania Naţională de Investiţii, o realitate care impune o apreciere cu dedicaţie, pentru că trebuie să remarc implicarea primarului Constantin Dumitru! Celelalte cinci Baze Sportive de TIP I vor fi construite la Poşta Câlnău, un obiectiv care este în construcţie, la Verneşti, Pogoanele, Râmnicu Sărat şi oraşul Buzău, documentaţia pentru această din urmă investiţie fiind în faza de licitaţie, pentru adjudecarea contractului de execuţie”a precizat Alexandru Stoica.

Complexul sportiv Tip 1 a fost construit în satul Căpățânești ;i cuprinde un teren multifuncţional pentru fotbal, handbal, baschet, volei şi tenis, o clădire pentru vestiare, parcare, alei pietonale şi spaţii verzi. Pe lângă teren, baza dispune de o clădire de aproape 400 de mp, construită în regim P+1, în care sunt amenajate vestiarele.