Cireșe culese pe bază de comenzi telefonice, la o fermă pomicolă din Buzău. Fructele au prețuri extrem de convenabile

Prețul cireșelor în piețe scade de la o săptămână la alta.Dar, și mai convenabil este dacă le comanzi fermelor pomicole, apoi mergi personal să le iei. Într-o livadă de lângă municipiul Buzău, cireșele sunt culese chiar înainte de a fi livrate clienților. Aici, un kilogram de cireșe costă zece lei în aceste zile.

Pe Loredana am găsit-o cocoțată într-un cireș, ca să pregătească livrarea fructelor proaspete unor clienți care tocmai și-au anunțat vizita în ferma situată în comuna Vernești.

Fructele de pe ramuri se coc pe rând, astfel că efortul culegătoarei noastre de a găsi cireșele gustoase este un pic mai mare la început.

”Fructele sunt proaspete și le culegem chiar înainte de a fi livrate. Acum am de cules cam zece kilograme, pentru un cumpărător, dar comenzile vor mai urma toată ziua. Primim mereu telefoane pentru comenzi”, ne spune Loredana, culegător de fructe în livada din Vernești.

Pentru că trebuie să onoreze urgent comanda de cireșe, Loredanei îi sare în ajutor Auraș, unul dintre vechiii angajați ai fermei pomicole din Vernești.

”Cireșele acestea se culeg până la sfârșitul lui iunie. Sunt cireșe bune, din mai multe soiuri, și mai mici, și mai mari, soiuri galbene, pădurețe, adică din acelea negre. Pe internet sau prin telefon luăm comenzile iar de aici facem cantitățile necesare”, declară Auraș.

Culesul în livadă este mai dificil decât pare, ne asigură cei doi tineri. Loredana și Auraș spun că își folosesc abilitățile deprinse în copilărie, ca să aibă spor.

”Trebuie să ajung aprope de vârf unde sunt fructele mai coapte. Noi trebuie să le culegem pentru clienții noștri pe cele mai gustoase dintre ele. Nu-mi este frică să urc în pom, pentru că am crescut la țară”, ne mărturisește Auraș.

Situată lângă drumul național care leagă Buzăul de Brașov și zonele cu cele mai multe atracții de la Curbura Carpaților, ferma pomicolă este deseori vizitată de turiști.

”Ne sună și începem să culegem când ne sună, ca să fie proaspete. Sperăm că vor fi la fel de mulți clienți ca și în anii trecuți, sperăm că nu se strică fructele în pom. Ajungem la momentul când ele se coc toate și dacă le lăsăm mai mult se strică în pom și atunci trebuie să le culegem”, declară Dana Tudor, administratorul fermei.

Clienții ajunși la poarta fermei din Vernești au posibilitatea să negocieze prețurile, în funcție de cantitățile și calitatea fructelor găsite la vânzare.

”Este prima oară când mănânc cireșe pe anul ăsta, dar sunt foarte gustoase. Am venit direct la sursă. Sunt foarte bune, sunt proaspete, gustoase, au aromă și sunt mai ieftine decât în piață, zece lei”, ne spune unul dintre clienții fermei.

Ferma familiei Tudor, din Vernești, are acum la vânzare căpșuni proaspete iar peste câteva zile va recolta zmeură. Din acest an, multe dintre fructele produse în livadă ajung în fabrica de procesare, unde se transformă în dulceață și sucuri naturale.