Dascălul atacat duminică dimineață cu un cuțit, într-o biserică din Puiești, județul Buzău, a fost transferat de urgentă la un spital din București după ce a fost stabilizat de medicii din Râmnicu Sărat și Buzău. Victima a suferit o rană adâncă prin înjunghiere de circa opt centimetri, în zona toracelui.
Incidentul s-a produs la slujba de duminică în biserica din localitatea buzoiană Dăscălești, comuna Puiești.
Un enoriaș cu probleme psihice, care tocmai fusese eliberat din spital l-a înjunghiat pe dascăl, după care s-a făcut nevăzut.
„A venit la biserică Nicu, așa știm că îl cheamă, s-a închinat, a dat mâna cu toată populația, s-a pus jos, a plecat înapoi, acasă, a venit cu cuțitul și când a intrat în biserică a dat în dascăl, l-a tăiat pe dascăl”, ne-a declarat un martor.
În timp ce localnicii încercau să ajute victima, agresorul a fugit acasă, unde a și fost găsit de oamenii legii.
O cameră de supraveghere îl surprinde pe atacator când iese, pe bicicletă, din curtea bisericii în care tocmai îl înjunghiase pe dascăl.
Pentru că a opus rezistență, oamenii legii au fost nevoiți să folosească un spray iritant.
„Au venit mascații, s-au dus după acolo acasă, a început să arunce cu pietoaie, el tot cu cuțitul în mână. Până când nu i-a dat cu spray, nu s-a potolit”, ne-a mărturisit Nicolae Gheorghe, clopotarul bisericii
Agresorul a fost dus inițial la secția de politie din comuna Puiești, apoi a fost transferat și el la spital pentru o evaluare psihiatrică.
Victima agresiunii a fost dusă inițial la spitalul din Râmnicu Sărat iar ulterior la Spitalul Județean de urgență Buzău.
„Pacientul a fost primit stabil hemodinamic și respirator. În continuare este srabil respirator și hemodinamic, s-a efectuat cu CT de torace unde avem un hemopneumothorax, undeva la opt centimetri”, a declarat Nicoleta Popescu, șef secție UPU Buzău
Bărbatul a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean Buzău, unde medicii au stabilit că a suferit o rană adâncă de circa opt centimetri, în zona toracelui, fiindu-i atins și unul dintre plămâni.
După ce i-a fost montat un dispozitiv pentru drenaj, s-a luat decizia transportării bărbatului la Spitalul Militar din București.
Agresorul ar putea fi acuzat de tentativă de omor dacă se va dovedi că avea discernământ la momentul comiterii faptei.