Un semnal de alarmă a fost tras de Consiliul Județean Buzău după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a informat, printr-o adresă, că fondurile din Programul Național de Dezvoltare Locală pentru anul 2021 au fost epuizate.
Recomandarea venită de la minister a fost ca primăriile sau consiliile județene să finanțeze proiectele din surse proprii sau chiar să sisteze temporar lucrările.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că situația creată de această decizie a Guvernului poate avea consecințe grave, culminând chiar cu falimentarea firmelor angrenate în tot felul de proiecte de infrastructură sau edilitare, care acum riscă să nu-și mai primească banii.
Însă, la Buzău, toate proiectele în derulare, finanțate de Guvern, prin PNDL, vor continua cu bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean, tocmai pentru a se evita astfel de situații neplăcute.
Reabilitarea podului rutier de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, este cel mai important proiect al Consiliului Județean, derulat prin PNDL. Petre Emanoil Neagu spune că lucrarea va fi gata în termenul stabilit, adică peste două luni.
Obiectivul de infrastructură putea fi dat în folosință ceva mai repede însă conducerea Consiliului Județean și-a propus să îi asigure și iluminatul. Instituția va cheltui 100.000 de euro din propriul buget pentru această lucrare.
În anul 2017 a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la podul de la Vadu Pașii.