Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, promovat pe platforma de filme Netflix. „Flavours of Romania”, difuzat pe 20 septembrie 2023

Frumusețile județului Buzău ajung în atenția a milioane de abonați ai platformei Netflix. Celebrul documentarist englez Charlie Ottley a revenit în județul de la Curbura Carpaților pentru a filma cel de-al doilea episod al serialului „Flavours of Romania”, ce va fi difuzat pe 20 septembrie 2023.

Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului are cel mai lung episod din tot documentarul. „Flavours of Romania” arată minunățiile României a fost cel mai vizionat documentar de pe Netflix în 2020.

Filmările din 2022 pentru episodul doi al „Flavours of Romania” la Buzău au fost organizate de Thorsten Kirschner, fondator al Comunității Slow Food Buzău.

 

Demersul jurnalistic al echipei din jurul lui Charlie Ottley a fost posibil și cu sprijinul partenerilor Comunității Slow Food Buzău ce activează în turism, în regiune.

Filmarea începe în comuna Berca, unde o dronă este pusă în funcțiune pentru a prezenta intrarea în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Continuă apoi cu obiective principale precum Muntele de Sare, Focurile Vii la Lopătari, Așezările rupestre de la Bozioru – Colți – Aluniș, însă, include și drumurile ce așteaptă să fie bătătorite de drumeți și cicloturiști.

Un popas este făcut la „Conacul Grigorescu”, pentru a prezenta conceptul Slow Food cu ale sale produse artizanale sau Centrul de Artă Aluniș cu activități interactive pentru copii.

„Eforturile multor parteneri pentru susținerea și organizarea filmărilor a dat roade cu cea mai bună oportunitate de promovare turistică pentru Buzău din ultimii ani de zile. Mulțumim echipei Geoparc, diferiților primari din zona de filmare și pensiunilor pentru sprijinul acordat. Suntem foarte mândri că lui Charlie Ottley și echipei sale le-a plăcut atât de mult Buzăul încât suntem onorați cu cel mai lung episod dintre toate județele din noul sezon de Flavours of Romania”, dclară Thorsten Kirschner, un bavarez stabilit în județul Buzău, la Rătești, unde deține complexul turistic „Conacul Grigorescu” împreună cu soția sa, Juranda.

Thorsten Kirschner a însoțit echipa în săptămâna de filmare. Acesta consideră că apariția geoparcului buzoian într-o producție cu asemenea vizibilitate va avea un impact mare pentru Buzău și un impuls pentru turismul din regiunea buzoiană, cu multe beneficii pentru pensiunile rurale și furnizorii de servicii în turism. Dacă în primul episod au fost filmați Vulcanii Noroioși, acum se pune accentul pe alte destinații interesante pentru drumeții și ciclism. Exact ceea ce ar trebui să fie în centrul atenției pentru dezvoltarea turistică a Buzăului.

„Flavours of Romania” va apărea pe Netflix din 20 Septembrie 2023 și va cuprinde zece episoade care includ toate regiunile istorice ale României.