Haită de șacali fotografiată la Scorțoasa. O femeie, atacată de sălbăticiunile care i-au intrat în gospodărie

O haită de șacali dă târcoale unui sat întreg din comuna Scorțoasa iar o localnică a reușit să-i fotografieze cu telefonul, în miez de noapte, foarte aproape de gardul gospodăriei. Localnica din Gura Văii are de-a face cu sălbăticiunile de multă vreme și spune că, în urmă cu câteva săptămâni, a fost atacată de câțiva șacali care îi intraseră în curte.

Printre numeroasele localități din zona colinară a județului Buzău unde sunt semnalate atacuri ale șacalilor în gospodării se află și satul Gura Văii, din comuna Scorțoasa. Aici, însă, a fost înregistrat singurul atac asupra unei persoane.

La începutul lunii august 2023, Luminița Diaconescu a sunat la 112 pentru a cere sprijinul autorităților, la scurt timp după ce câțiva dintre șacalii care îi înconjuraseră gospodăria ar fi intrat în curte și s-au năpustit asupra aimalelor domestice.

Alertată de zgomotul din spatele curții, femeia a mers să vadă despre ce e vorba însă i-au ieșit fiarele în cale. Luminița mărturisește că a fost atacată de șacali, atât ea, cât și căinele care era legat cu lanțul.

„Am un purcel pe care mi l-a luat din coteț, un câine pe care mi l-a prăfuit. Ce fac, pe mine m-a tăbărât când am fost la porc. Am fost să scap mâncarea copilului din gura șacalilor și nu am putut. (…) La 1,30 au venit șacalii și am dovadă, mi-au mâncat câinele în lanț”, a transmis Luminița pe rețelele de socializare.

Au fost chemați și jandarmii, în seara atacului, pentru a alunga sălbăticiunile dintre case. Localnica din Gura Văii este de părere că în zonă s-ar fi aciuat o haită de cel puțin 20 de șacali, care frecvent își fac apariția prin sat și intră în gospodării.

Marți seară, Luminița Diaconescu a avut iar parte de intruși pe care a reușit să-i alunge singură de lângă gospodărie. A apucat chiar să-i fotografieze cu telefonul mobil, imaginea rezultată fiind una înfricoșătoare. Se poate observa că autoarea pozei a fost foarte de aproape de haita de șacali. A realizat pericolul din jurul ei abia după ce s-a declanșat blițul telefonului.

Numărul șacalilor a crescut necontrolat în ultimii ani, însă cei responsabili cu îndepărtarea lor ridică din umeri atunci când sunt întrebați despre această situație. Gestionarii fondurilor de vânătoare sunt cei care ar trebui să se ocupe de îndepărtarea sălbăticiunilor, mai ales că șacalul e o specie pentru care nu sunt restricții de vânătoare ca la alte specii.

Conform unui ordin aprobat în această vară de ministrul Mediului, din iunie anul curent până în 2024, numai în județul Buzău pot fi recoltați 947 de șacali, cum cum prevede cota stabilită la Minister.