Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat s-au implicat în organizarea unei întâlniri cu reprezentanți ai comunității din Râmnicelu. Activitatea s-a desfăşurat la sediul administrației publice locale și a avut drept temă principală prevenirea faptelor antisociale.
În cadrul discuţiilor purtate cu membrii comunității, au fost abordate subiecte în scopul prevenirii infracțiunilor de furt și de înșelăciune, fiind subliniat rolul pe care îl poate avea eliminarea elementelor infracționale în ajutorarea comunității.
Tot cu această ocazie s-a dezbătut și analizat problema absenteismului școlar, încercându-se o mai multă implicare și responsabilizare a părinților în educarea minorilor.
De asemenea, au fost purtate discuții pe teme rutiere, cu accent pe situații de risc în care ar putea fi implicați minorii în drumul către și de la școală.
În acest sens, polițiștii vin în sprijin cu situații care, sperăm, că vă vor ajuta să vă feriţi copiii de criminalitate :
• explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor că furturile, indiferent cât de nesemnificative sunt, nu vor fi probe de curaj, ci fapte culpabile;
• vorbiţi cu copiii şi adolescenţii despre valoarea proprietăţii personale şi publice. Spuneţi-le că distrugerile îndrăzneţe nu aduc prejudicii doar celor care le fac, ci şi comunităţii;
• explicaţi copiilor şi adolescenţilor ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de ex. percheziţionarea locuinţei, interogarea, măsuri de internare într-un centru de minori);
• vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele sale. Întrebaţi-l apoi unde şi cum îşi petrece timpul liber în afară de casă;
• urmăriţi comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă se plimbă cu o bicicletă pe care nu i-aţi cumpărat-o dumneavoastră sau dacă posedă lucruri neobişnuite pentru vârsta lui;
• gândiţi-vă dacă pot face diferenţa între lucrurile bune şi rele.
Acordând mai multă atenţie copiilor dumneavoastră, precum preocupărilor sau prietenilor lor, îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura în continuare de farmecul zâmbetului lor și de liniştea familiei dumneavoastră.