Din cauza secetei profunde, lacurile din zona de câmpie a județului Buzău dispar văzând cu ochii. După secarea lacului Amara, de la limita cu județul Brăila, pericolul s-a abătut asupra altui lac foarte important din regiune, unde mii de turiști vin anual să se trateze cu nămolul și apa de aici.
Balta Albă seacă rapid dinspre mal și pare că micșorarea luciului de apă este de neoprit. Pentru a mai avea apă lângă stațiunea balneară, pentru turiștii veniți la tratament, proprietarii complexului au montat pompe și au ridicat mici diguri.
Până în anul 2019, pe întinderea uriașă de apă puteau fi văzute hidrobicicletele, bărci, iar printre ele erau zeci de turiști veseli care se scăldau în apa binefăcătoare pentru organism.
La doar trei ani distanță, descoperim o priveliște dezolantă.
Seceta care a devenit necruțătoare în acest an a început să transforme balta de o mie de hectare într-o întindere de pământ uscat în care au rămas imprimate urme de tălpi ale turiștilor care se scăldau cu doi, trei ani în urmă, aproape de mal.
„Balta a scăzut foarte mult, după cum vedeți, și a rămas fâșia aceasta din dreptul stațiunii. Accentuarea a fost anul acesta de scădere masivă a apei. Limba de pământ a apărut în această primăvară”, spune Elena Vâlcu, administratorul stațiunii de la Balta Albă.
Lacul Balta Albă deţine în adâncurile sale un „aur negru” mai preţios decât petrolul. Este vorba despre un nămol tămăduitor care atrage anual mii de turiști. Aici a funcționat pe vremuri o renumită staţiune balneară, care a dispărut după Revoluție.
Din 2009, tratamentul cu nămolul terapeutic se poate face din nou, după ce un investitor râmnicean a concesionat plaja de la Apele Române şi a transformat-o într-o mică staţiune. Acesta trece acum prin cea mai gravă criză, după ce nivelul apei a scăzut dramatic.
”Apa era cam la zece centimetri sub ponton. A tot scăzut nivelul în ultimii doi ani și anul acesta foarte mult. Acum pot spune că nivelul apei a coborât cu vreo doi metri și ceva. De aceea, nu mai putem folosi bărcile de agrement”, spune administratorul stațiunii.
Balta Albă a început să scadă de vreo trei ani, spun administratorii stațiunii, însă aceștia au realizat pericolul și s-au alarmat abia după ce au văzut că lacul Amara, din imediata vecinătate, a rămas fără picătură de apă. Investitorul a decis imediat să ia măsuri pentru a putea continua activitatea măcar până la finalul sezonului estival.
”Primul lucru pe care l-am făcut a fost să facem digul natural din pământul luat de pe fundul lacului, am ridicat digul și apoi cu pompele am început să aducem apa din larg către mal. Sperăm să ne țină cât mai mult această amenajare, pentru a duce sezonul la bun sfârșit”, precizează Elena Vâlcu, administratorul micii stațiuni balneare.
Tratamentul cu nămol sapropelic de la Balta Albă este recomandat pentru aparatul locomotor, afecţiuni dermatologice, reumatismale, ginecologice sau ale sistemului nervos. Nămolul de aici este folosit la fabricarea renumitelor produse Pell Amar.
„Te întrebi unde sunt cei șapte kilometri lungime pe patru lățime de apă. Apa dispare, nu a plouat, nu a nins, nu mai avem anotimpurile care au fost odată. E atât de trist pentru că nu știu dacă la anul mai pot veni aici și mi-aș dori din tot sufletul”, ne spune Maria, o turistă din Galați.
Stațiunea din mijlocul Câmpiei Râmnicului oferă multe alte servicii turistice. Cazarea se poate face într-o pensiune cu restaurant la parter, în căsuţe cu trei locuri, dar şi în corturi. Umbreluțe din stuf sunt presărate pe toată plaja cu nisip fin. Două piscine cu apă sărată sunt la dispoziția turiștilor care aleg stațiunea doar pentru bălăceală și bronz.