Școala Gimnazială Maxenu.a găzduit miercuri etapa finală a simpozionului județean ”Pietonii și siguranța în trafic”, din caddul proiectului educaţional Naţional “Să circulăm corect!”, ediţia a IX-a – 2024.
La eveniment au participat ofiţeri din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară şi Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii din Buzău.
Proiectul a avut drept scop cunoaşterea şi respectarea regulilor de circulaţie, precum şi a conştientizării preşcolarilor şi elevilor a pericolelor la care se expun atunci când nu sunt precauţi şi nu adoptă o conduită preventivă.
Participanţii au dezbătut obiectivele stabilite în Proiectul Educaţional Naţional „Să circulăm corect!”
Prin activităţile desfăşurate s-a reuşit stimularea interesului preşcolarilor pentru circulaţia rutieră, familiarizarea acestora cu semnificaţia indicatoarelor rutiere şi rolul poliţistului rutier, cunoaşterea, înţelegerea şi aplicarea regulilor elementare de circulaţie rutieră de către micii participanţi la trafic.