Localnicii de pe Valea Buzăului, revoltați după ce spitalul din Nehoiu s-a transformat în unitate Covid-19

Spitalul Orăşenesc Nehoiu a fost eliberat de pacienţi în aşteptarea ordinului de la Ministerul Sănătăţii prin care unitatea din zona de munte a judeţului Buzău va prelua pacienţi Covid, cu forme uşoare şi medii de boală. Decizia îi nemulțumește pe cei mai mulți dintre localnici.

Ministerul Sănătăţii va emite în curând ordinul prin care unitatea medicală ar urma să se ocupe doar de bolnavi Covid.

În aceste condiţii, s-a dispus eliberarea paturilor prin externarea tuturor bolnavilor care erau aici pentru alte afecţiuni.

Între timp, conducerea spitalului a făcut achiziţiile necesare şi a discutat cu reprezentanţii firmei care aduceau oxigen aici până acum, astfel încât acesta să fie adus la două zile, nu la o săptămână ca înainte de momentul la care spitalul va prelua bolnavii Covid.

Spitalul de la Nehoiu ar urma să aibă 45 de paturi pentru bolnavii Covid şi nu va mai trata şi bolnavi cu alte afecţiuni, pacienţilor rămânându-le doar ambulatoriul spitalului.

Decizia închiderii unității pentru pacienții cu alte afecțiuni decât Covid i-a luat prin surprindere pe localnicii de pe Valea Buzăului.

„Mă ia un leșin de zici că mor însă mi-au zis de la poartă că nu pot imtra. Măcar o perfuzie să-mi pună, ni se poate așa ceva” se plânge o bătrănă din Gura Teghii.

„E mult până la Buzău dar am auzit că nici acolo n-au loc . Doamne ferește, o colică renală, un accident vascular care nu e transportabil sau de o altă boală” se plânge un alt sătean din Siriu.

În spitalul de la Nehoiu ar urma să ajungă pacienţii cu forme uşoare şi medii, după ce au trecut de perioada de opt zile de tratament cu antivirale şi toate cele necesare în lupta cu coronavirusul.