După ce observă că via a crescut peste ultima sârmă de susținere, stimulată de precipitațiile abundente din iunie, mulți proprietari de viță-de-vie sunt tentați să înceapă retezarea lăstarilor. E prea devreme, spune viticultorul Marin Lupu, din Breaza, Buzău, care îi sfătuiește să mai aștepte cel puțin două săptămâni.
Fermierul buzoian spune că tăierea lăstarilor în această perioadă poate avea urmări vizibile la toamnă, prin scăderea producției de struguri.
”Lăstarii au crescut foarte viguros, din cauza ploilor. Urmează o lucrare de retezat lăstarii care, la ora asta, deși se vede că ar trebui intrat și făcută această operațiune, este prea din timp să o facem pentru că încă este într-o creștere abundentă”, spune Marin Lupu.
Dacă acum are loc aeastă intervenție, în următoarea perioadă se produce o înfrunzire abundentă care favorizează apariția bolilor.
”Dacă tăiem lăstarii, o să pornească o sumedenie de copili de la fiecare frunză și, o lună de zile de acum încolo, se îndesește butucul, crește masa foliară, nu mai pătrunde aerul, nu mai pătrunde soarele, nu mai pătrund substanțele și problema e mai gravă cu bolile”, explică viticultorul din Breaza.
Marin Lupu transmite că viticultorii ar face o mare greșeală dacă ar intra să reteze via acum. Toată lumea e tentată să facă această tăiere, spune fermierul buzoian, pentru că a observat că s-a ridicat peste nivelul ultimei sârme de susținere.
”Retezatul este foarte devreme pentru că, la apa care este în pământ și căldura care forțează creșeterea încă două, trei săptămâni, o să crească abundent. Ea dacă e stimulată să crească, nu se mai duce în sus, ci pornesc de sub frunze ochii din care trebuie să plece alți lăstari”, declară Lupu.
Retezatul lăstarilor se face când încep strugurii să ajungă la maturitatea de creștere. Altfel, ciorchinii o să fie sufocați în interiorul butucului de abundența de lăstari și vegetație. Nepătrunzând soarele, coacerea va fi întârziată, susține viticultorul din Breaza.