Mieii crescuți în fermele din județul Buzău, la export către Țările Arabe. Cererea din străinătate, în continuă creștere

În ultimele zile 12.000 de miei au fost trimiși către centrele de colectare din Tulcea și Constanța, iar cererea din străinătate este în continuă creștere.

Mai exact, solicitările sunt cu 15% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, și prețul cărnii de miel este mai mare față de anul trecut cu aproape 10%-20%.

Pentru export, prețul practicat, în prezent, este între 19-20 de lei în viu. În schimb, pe piața internă cererea este scăzută.

Până acum în Buzău s-au sacrificat 1.600 de animale la centrele de abatorizare, însă mieii vor ajunge tot în străinătate, mai exact în Italia.

Autoritățile sanitar-veterinare se așteaptă să fie mai multe tăieri în perioada sărbătorilor pascale, când ar trebui să se ajungă la aproape 20.000 de capete sacrificate.