Este alertă generală la.Mărăcineni după ce un copil de 13 ani venit cu alți doi prieteni la scăldat a dispărut luni seara în apele râului Buzău. Potrivit martorilor cei trei copii ar fi mers la scăldat într-o zonă periculoasă, cu gropi adânci formate după excavarea nisipului de râu.
În cursul nopții, pentru găsirea băiatului au intervenit pompierii militari, cu două bărci pneumatice.
Tragedia s-a produs în jurul orei 19, atunci când trei copii din Mărăcineni au intrat să se scalde dar au nimerit într-o porțiune cu apă foarte adâncă. După ce au reușit să se salveze, doi dintre copii au asistat neputincioși la dispariția amicului lor de pe suprafața apei.
Cu doar câteva minute înainte de tragedie, copiii veniți la scăldat în zona din care s-a extras balast ar fi fost avertizați de o femeie care era la pescuit. Nu a mai durat mult și s-a produs tragedia.
Martora a sunat la 112, ca să anunțe întâmplarea, apoi și-a chemat soțul să vină pe malul apei și să intervină pentru salvarea copilului.
La intervenție au ajuns pompierii militari, cu două bărci pneumatice, un echipaj de la Ambulanță, polițiști și jandarmi. Căutările au continuat și după lăsarea întunericului, la lumina reflectoarelor. Zeci de localnici au asistat la operațiunile de căutare și au sperat la o minune.
David, copilul dispărut în apele râului Buzău, avea 13 ani împliniți luna trecută. Înainte să plece la scăldat împreună cu prieteniii lui, David i-ar fi spus mamei că merge să se joace în parcul de la marginea localității Mărăcineni.