Plenul reunit al Parlamentului nu a mai votat moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Ludovic Orban, din lipsă de cvorum.
PSD nu a reușit să adune în sala de ședință a Parlamentului suficienți senatori și deputați pentru ca moțiunea de cenzură pe care a inițiat-o să fie dezbătută și votată, în sală fiind prezenți doar 226 de parlamentari, cvorumul fiind de 233.
Parlamentarii PNL nu au participat la vot, considerând că inițiativa PSD a fost depusă în afara cadrului constituțional.
Premierul Ludovic Orban s-a prezentat în Parlament pregătit să explice concret ce a făcut executivul pe care îl conduce pentru români. ”În ceea ce ne privește ca Guvern, considerăm că ceea ce s-a întâmplat este extrem de benefic pentru România. Guvernul trebuie să facă față unor provocări imediate, unor provocări pe termen mediu și chiar pe termen lung, și are nevoie de deplină capacitate de exercițiu pentru a putea soluționa marile probleme cu care se confruntă România. Aici a existat o majoritate care ne-a sprijinit şi a înţeles că România are nevoie de Guvern.” a declarat Ludovic Orban imediat după eșecul moțiunii depuse de PSD.