Fermierii buzoieni care depun cerere unică de plată în cadrul campaniei agricole din 2022, sunt obligați să respecte un nou set de reguli privind utilizarea și depozitarea îngrășămintelor cu azot în agricultură. Din acest an legislația care vizează protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, a devenit mult mai drastică.
Fermierii buzoieni care, potrivit legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor, au obligaţia obţinerii actelor de reglementare pentru activităţile pe care le desfăşoară trebuie să deţină documente şi să respecte condiţiile care privesc protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole.
Astfel se pune accent pe crearea și menţinerea de fâşii de protecţie de-a lungul cursurilor de apă iar fermierii care deţin sau administrează exploataţii agricole au obligaţia să respecte normele privind depozitarea gunoiului de grajd.
Totodată pentru exploataţiile care practică agricultura în sistem irigat este obligatorie întocmirea planului de fertilizare pe baza studiilor agrochimice pentru terenurile în cauză.
“Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 1 septembrie 2022 se mențin restricţiile de interzicere a aplicării fertilizanţilor de orice fel pe o lăţime de 1 m pentru terenurile agricole cu panta până la 12% şi 3 m pentru terenurile agricole cu panta peste 12%. Fermierii sunt obligați să întocmească documente la zi, să le păstreze o perioadă de 3 ani şi să prezinte pentru control documentele de evidenţă ale exploataţiei agricole conform art. 17 din Programul de acţiune. După această dată, intră în vigoare restricţiile de fertilizare de orice fel pentru fâşiile de protecţie pe o lăţime de 3 m pentru terenurile agricole cu panta până la 12% şi de 5 m pentru terenurile agricole cu panta peste 12%, conform prevederilor legale. De asemenea, pentru exploataţiile care practică agricultura în sistem irigat este obligatorie întocmirea planului de fertilizare pe baza studiilor agrochimice pentru terenurile în cauză” se precizează într-un comunicat al APIA Buzău.
Potrivit noilor reguli implementate de Ministerul Agriculturii , Garda Națională de Mediu va face verificări în ferme, iar rezultatul controalelor vor fi transmise către APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Cum normele de ecocondiționalitate sunt obligatorii pentru încasarea subvențiilor APIA, fermierii care încalcă noile norme îîși pot pierde plata pe suprafață și pentru animale.