Panică la Economic după ce un dascăl a fost depistat cu Covid-19

Un cadru didactic al Colegiului Economic din Buzău a fost testat pozitiv cu COVID-19. Întrucât acesta ar fi predat la mai multe clase și ar fi intrat în contact cu mai mulți colegi, Direcția de Sănătate Publică a decis trimiterea tuturor elevilor acasă, pentru a învăța online.

O profesoară de biologie care predă la Colegiul Economic din Buzău a fost depistată cu coronavirus. Confirmarea infecției cu coronavirus a venit miercuri.

Până să afle însă că este purtător al virusului, dascălul a avut ore la 9 clase din Colegiul Economic și a intrat în contact cu alți profesori, peste 30 de persoane.

DSP Buzău a evaluat situația de la Colegiul Economic și a decis să propună Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ca unitatea să treacă în scenariul roșu.

Până la o decizie finală a CJSU, cursurile se vor desfășura exclusiv online astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.

În continuare, profesorii de la Colegiul Economic vor fi monitorizați iar dacă timp de 14 zile cadrele didactice care au intrat în contact cu profesoara confirmată cu coronavirus nu vor prezenta simptome, își vor putea relua activitatea normală.