Percheziții la Ghergheasa, la un cetățean care cumpărase de curând o armă neletală

Indivizi din toată țara care dețin arme de contrabandă, pe care nu le-au declarat, conform legii, au intrat în vizorul polițiștilor, în peste 100 de percheziții organizate ieri în mai multe județe. La Buzău, descinderile au avut loc la în Ghergheasa, la un cetățean care cumpărase de curând o armă neletală.

Perchezițiile au fost coordonate de polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR, sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București.

Acțiunea a avut drept scop eliminarea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.

În total, în descinderile de joi au fost angrenați peste 300 de polițiști, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.

”Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu”, transmite IGPR.

După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid.

La Buzău, percheziții au avut loc în comuna Ghergheasa. Este vizat de ancheta politiștilor și se va alege cu dosar penal un localnic care deținea cel puțin o pușcă neletală, cu aer comprimat, dar care trebuia declarată.

În ultima perioadă, ma mulți buzoieni s-au trezit cu poliția la ușă după ce s-a aflat că aceștia dețineau ilegal arme neletale.

La începutul lunii decembrie, polițiștii au organizat trei percheziții în comuna Verneşti, la domiciliul unui localnic de 62 de ani. Oamenii legii au identificat şi au ridicat în vederea continuării cercetărilor două arme neletale lungi cu aer comprimat deţinute fără drept, existând indicii că au fost procurate din Anglia.

Totodată, au mai fost descoperite şi ridicate două arme scurte destinate producerii de zgomot, supuse autorizării, deţinute de asemenea fără drept.

De asemenea, pe 7 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus în executare cinci mandate de percheziţie în Buzău şi Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urma acțiunilor, poliţiştii au descoperit și au ridicat două arme arme de tir sportiv cu aer comprimat supuse autorizării, deţinute fără drept. A fost reținut pentru 24 de ore un tânăr de 29 de ani, din Cernăteşti, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.