Răspândirea pestei porcine, imposibil de oprit în zona de câmpie a județului Buzău

În județul Buzău, sunt active opt focare de pestă porcină africană. Trei dintre acestea au fost confirmate în ultima perioadă la Căldărăşti, Largu şi Vintileanca. În aproape două săptămâni, s-a luat măsura uciderii animalelor din 36 de gospodării.

Judeţul Buzău nu scapă de pericolul pestei porcine africane. Cea mai gravă situație din județ este cea înregistrată în localitatea Căldărăști, sat al orașului Pogoanele.

De la două focare depistate în urmă cu aproape două săptămâni, localitatea Căldărăști a ajuns să numere nu mai puțin de 36 de gospodării contaminate.

Ulterior, la decizia DSV Buzău, au fost uciși peste 120 de porci din aceste exploatații. Direcţia Sanitar Veterinară a luat toate măsurile ce se impun în aceste situaţii.

Au fost realizate dezifecţii la nivelul exploataţiilor şi interzicerea comerţului cu animale vii.

De asemenea, medicii veterinari buzoieni le-au solicitat proprietarilor de ferme şi crescătorilor să semnaleze de îndată orice suspiciune de pestă porcină africană.

Răspândirea pestei porcine pare imposibil de oprit în zona de câmpe a județului Buzău. De la depistarea primului focar și până acum, numărul exploatațiilor contaminate aproape că s-a dublat.

Mai grav este că pesta porcină pune în pericol platforma industrială de creștere a porcilor Glodeanu Siliștea, acolo unde sunt crescute aproximativ 85% din efectivele de porcine din sistemul industrial de creștere și îngrășare de pe raza întregului județ.