Restricții de circulație pe podul de la Mărăcineni, în urma unor lucrări de reabilitare

Lucrările de întreținere și de reabilitare de la podul de la Mărăcineni, sunt programate în intervalul 25 iunie – 28 iunie și vin cu restricții ale traficului. Anunțul a fost făcut de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău care a anunțat că restricțiile de circulație  vor intra în vigoare din 25 iunie de luni până vineri, între orele 19.00 și 6.00.

Perioada de instituire a restricțiilor de circulație se va încheia vineri, 28 iunie 2024, la ora 6.00. Lucrările vor fi executate pe timpul nopții, pentru a minimiza impactul asupra traficului spre Moldova.

Pentru a evita și incidentele rutiere autoritățile recomandă șoferilor să fie atenți la semnalizările rutiere temporare și să respecte indicațiile drumarilor.

Podul de la Mărăcineni are o vechime de peste 80 de ani, iar ultima reparație importantă a fost realizată în anul 2017.