Senatorul Vlad Pufu revine la șefia organizației municipale a PNL Buzău

Senatorul Vlad Pufu a revenit în funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţie judeţene PNL, respectiv de preşedinte al organizaţiei municipale, anunță organizația PNL Buzău.

„Începând din data de 11.01.2024 , domnul senator Vlad Mircea Pufu revine în funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Buzău precum şi în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Buzău. Parlamentarul PNL va ocupa ca intermediar funcţiile deţinute anterior demisiei sale”, informează PNL Buzău.

Senatorul Vlad Pufu își anunțase demisia din funcțiile de conducere ale PNL, după plecarea de la șefia organizației a deputatului Gabriel Avrămescu, la sfârșitul lunii trecute.

„Mi-am dat demisia dintr-un gest de onoare şi corectitudine faţă de colegii mei cu care am pornit un proiect în urmă cu trei ani şi mi se pare corect ca în momentul în care se închide o etapă în viaţa unui proiect să rămân parte din echipă. Mă pun la dispoziţia partidului filialei Buzău şi în măsura în care noua conducere consideră că mai are nevoie de serviciile mele şi eu voi aprecia că toţi facem parte dintr-un nou proiect, cu siguranţă voi construi pentru PNL Buzău. M-a determinat să plec faptul că preşedintele organizaţiei şi-a înaintat demisia şi peste voinţa membrilor organizaţiei s-a luat decizia aducerii unei alte conduceri în BPN. Pentru mine PNL, dreapta românească, rămâne un proiect de suflet”, a precizat anul trecut pe social media senattorul Vlad Pufu.

Conducerea centrală a PNL a decis la sfârșitul anului trecut, numirea lui Adrian Mocanu, fost deputat și lider al PMP Buzău, în funcția de preşedinte interimar al filialei PNL Buzău.