Slujbă religioasă și depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Revoluției de la Buzău

Zeci de buzoieni au participat, marți  la ceremonialul de comemorare a eroilor Revoluţiei din decembrie 1989. Evenimentul a avut loc în Piaţa Dacia iar majoritatea participanților au fost membri ai asociaţiilor de revoluţionari şi rudele celor care şi-au pierdut viaţa în schimburile de focuri din urmă cu 25 de ani.

Festivitatea a debutat cu intonarea imnului şi o slujbă religioasă de pomenire a martirilor. Au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei autorităile locale, asociațiile de revoluționari și partidele politice.

Ceremonia s-a desfășurat cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială prevăzute de reglementările în vigoare la nivel național privind prevenirea și combaterea SARS-CoV-2.

Un număr de 47 buzoieni au pierit în Revoluţia Română din 1989. 25 dintre ei au murit pe raza judeţului Buzău iar ceilalţi 22, în Bucureşti, Braşov, Hunedoara, Târgovişte şi Timişoara. În fiecare an, eroii sunt comemorați în centrul orașului, la monumentul ridicat în memoria lor.

La Buzău, vărsarea de sânge a început pe 22 decembrie.  Palatul Comunal, care găzduia Comitetul Judeţean, a fost locul unde s-au înregistrat cele mai multe decese.