Șoc și groază la Smeeni, după ce un bărbat și mama lui au fost uciși cu sânge rece de către o rudă cu multe infracțiuni grave la activ

Localnicii dintr-un sat buzoian sunt încă în stare de șoc, după ce au aflat că un consătean și mama lui au fost uciși cu sânge rece chiar de către o rudă de-ale celor doi. Mai întâi femeia a fost găsită moartă, miercuri, în propria casă. Ulterior, a fost descoperit și cadavrul fiului, îngropat în curtea presupusului criminal. Suspectul, un recidivist cu multe infracțiuni grave la activ, a fost prins de polițiști, duminică, pe raza municipiului Buzău.

Criminaliștii din Buzău au descins la jumătatea săptămânii în satul Udați, comuna Smeeni, după ce o femeie a anunțat la 112 că bunica sa, de 74 de ani, a fost găsită moartă, în casă, de câțiva vecini. Femeia locuia împreună cu fiul său, de 56 de ani, însă acesta dispăruse de câteva zile de acasă.

„Eu, miercuri, am fost sunată de către vecini că nu a mai ieșit nimeni din locuință, de duminică. Eu am început să mă interesez. Am aflat că tata, sâmbătă noaptea, a fost la o petrecere și de la petrecere nu am reușit să dau de el. Am încercat să sun dar nu-i mergea telefonul. Miercuri au descoperit-o pe bunica moartă în casă. Și el era încă dispărut, nu dădeam de el”, declară Ionela Poterașu, nepoata bătrânei.

Pentru a clarifica împrejurările în care a survenit decesul bătrânei, anchetatorii au dispus efectuarea necropsiei. Astfel, au aflat că victima fusese ucisă. Din acest punct, dispariția fiului devenea suspectă. Indiciile din anchetă i-au trimis pe criminaliști în curtea unei rude, în care bărbatul dispărut, Tudorel Duțu, fusese văzut ultima oară. Acesta a participat la un chef, în weekendul trecut.

„Înfășurat în nailoane, puse nailoane pe el. A pus niște pământ, niște crăci. Au fost acolo mai mulți, au făcut treabă la el, acolo, le-a dat să bea, cred că le-a pus și droguri în băutură și după aia s-au luat la bătaie. Un furcoi, cică avea niște bălării acolo, crăci, și l-a descoperit acolo mort. Părinții mortului au fost cununați de părinții criminalului. Deci era finul suspectului”, ne-au spus vecinii.

„Imediat după primirea sesizării, la imobilul indicat a fost direcționată o echipă operativă, care a descoperit cadavrul unei femei, în stare de descompunere, existând posibilitatea să fie al femeii de 74 de ani. De asemenea, polițiștii au demarat activitățile specifice în vederea depistării fiului femeii. Astfel, sub coordonarea parchetului, au fost continuate investigațiile și demersurile procedurale, bărbatul de 56 de ani fiind găsit decedat în curtea locuinței unui cunoscut, un bărbat de 64 de ani, din Smeeni, fara ca acesta din urma sa fie găsit la domiciliu”, a transmis IPJ Buzău.

Polițiștii și procurorii au stabilit că principalul bănuit de comiterea actelor de agresiune este Iulian Tănase, de 64 de ani, un recidivist care a înspăimântat comunitatea din Smeeni. Consătenii îl descriu ca pe un monstru cu chip de om, deoarece trecutul său este plin de fapte oribile, pentru care a și executat zeci de ani de pușcărie.

„Ce avea avea cu bătrânele astea, intra peste ele, le viola. Mulți ani de pușcărie a făcut. A intrat peste o bătrânică, aici, după aia la altă bătrână. S-a băgat în plapumă la babă și a violat-o. La altă bătrână i-a luat banii. A mai omorât și o bătrână în Italia”, spun sătenii din Udați, comuna Smeeni.

Bărbatul suspectat că și-a ucis cele două rude a fost găsit de polițiști, duminică la prânz, pe raza municipiului Buzău. Acesta a fost dus la audieri, în sediul IPJ Buzău.