Spectacolul Cartea Junglei, pe scena Teatrului George Ciprian, din 28 ianuarie 2024

Evenimentul marchează o nouă producție teatrală ce face parte din seria spectacolelor pentru întreaga familie și este pusă în scenă sub îndrumarea regizorului Ionut Ghinea și coordonarea echipei sale de de producție.

Spectacolul Cartea Junglei aduce pe scena Teatrului George Ciprian povestea captivantă a lui Mowgli, un băiat indian orfan, crescut de o haită de lupi sălbatici, care pornește într-o călătorie de autodescoperire în junglă. Sub regia lui Ionut Ghinea, echipa aduce în prim-plan nu doar aventurile lui Mowgli, dar și mesajul profund al poveștii privind relația dintre oameni și natură.

Prin această producție, Teatrul George Ciprian susține proiectul de management Teatru – Vector în Educație, promovând educația prin teatru pentru copii și părinți. Spectacolul aduce în atenția publicului nu doar frumusețea poveștii, ci și provocările cu care se confruntă natura din cauza intervenției umane.

Spectatorii vor descoperi originile și mediul inițial al lui Mowgli, evidențiind diferențele dintre lumea oamenilor și cea a animalelor din junglă. Echipa de producție își propune să aducă în prim-plan importanța protejării mediului înconjurător și a relației echilibrate dintre om și natură.

Spectacolul va fi o experiență complexă, integrând mijloace variate de expresie artistică, inclusiv o scenografie elaborată, proiectii video și coregrafii ce evidențiază modalitatea de manifestare a animalelor în situații limită si totodata, pastrarea unui echilibru intre elementele fizice si sentimentele umane pe care le transmit.

Un moment deosebit îl va constitui reprezentarea tigrului Shere Khan, realizată printr-o papusă manuită de trei actori, ce adaugă un element de virtuozitate spectacolului, astfel reusind să îmbine tehnicile tradiționale ale teatrului de papusi cu cele mai avansate tehnologii și concepte artistice, fiind la acest moment un spectacol inedit pe scena Teatrului George Ciprian.

Vă invităm să vă alăturați acestei călătorii extraordinare în spectacolul Cartea Junglei și să vă bucurați de o poveste ce îmbină armonios arta, educația și conștientizarea ecologică.

Echipa de producție:
• Regia: Ionut Ghinea
• Asistenta regie: Ana Maria Puscalau
• Scenografie: Marius Nitu
• Muzica originala: Codrut Birsan
• Coregrafie: Lorete Enache
• Tablouri Grafice: Andrei Mihai
• Executie costume: Teodora Stoica
Echipa artistica:
• Mowgli: Ionut Octavian Ghinea
• Baloo: Cristi Martin
• Bagheera: Anda Pantis
• Sherkan: Radu Pavel / Elena Alina Alexandru și Mădălina Zotescu
• Akela: Dan Raspopa
• Racksa: Zabi Tudor
• Sarpele Ka: Gabriela Cristea
• Regina Maimutelor: Felicia Cruceru
• Figuratie speciala: Copariu Rareș Ștefan, Hermeneanu Andreea Roberta, Triandafyllopoulou Evangelia, Băbătie Ștefania Elena, Andronache Nectaria, Bănică Alexia, Elena Alina Alexandru și Mădălina Zotescu.

Premiera spectacolului Cartea Junglei, care va avea loc pe data de 28 ianuarie 2024, la ora 11:00.