O linie de cale ferată complet reabilitată, ce va permite deplasarea trenurilor cu viteze de până la 160 de km/h, va fi realizată între Ploiești și Focșani.
În ședința de ieri, Guvernul a adoptat un act anormativ care are în vedere reabilitarea liniei de cale ferată între Ploiești Triaj – Buzău – Focșani, în lungime de 143 de km, linie dublă, electrificată.
Ședința de ieri a Guvernului a adus o altă veste bună pentru buzoienii care călătoresc frecvent cu trenul. A fost aprobată achiziţia a 23 de locomotive electrice noi şi a 9 rame electrice de lung parcurs. Noile trenuri sunt capabile să atingă viteza de 160 km/h și să tracteze maximum 16 vagoane de călători. Cele 9 rame electrice vor avea aceeași viteză maximă și vor putea transporta maximum 350 de călători.
Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 1,2 miliarde lei, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat.
De precizat, în același context, că din data de 15 noiembrie, va intra în circulație, pe rura București – Brașov, primul tren electric dintre cele 37 achiziționate de Autoritatea Feroviară Română. Ramele sunt produse de compania Alstom la fabrica din Polonia. În toamna anului viitor, nole trenuri vor trece și prin județul Buzău, urmând să fie puse în circulație pe rutele București Nord – Suceava și București Nord – Iași.
În prezent, pentru înlocuirea și dezvoltarea parcului de vehicule feroviare, Autoritatea Feroviară Română are în derulare proceduri pentru achiziția de 119 rame electrice de lung și scurt parcurs.