Turiștii, ademeniți cu multe bunătăți ieșite din mâinile bucătarilor, la Festivalul Dovleacului de la Poșta Câlnău

Bun la toate, dovleacul și-a câștigat un loc de cinste la Buzău unde are dedicat chiar și un festival. Producătorii agricoli din Buzău, dar și cele mai iscusite gospodine, și-au unit forțele si le-au arătat turiștilor cât de multe bunătăți se pot face din bostan.

Festivalul Dovleacului, organizat în localitatea buzoiană Poșta Câlnău, a ajuns deja la a șasea ediție, iar organizatorii sunt mândri că de la an la an vin tot mai mulți turiști să deguste bunătățile ieșite din mâinile bucătarilor.

„Surprizele la noi sunt foarte multe, dacă stăm să le enumerăm. Avem surprize pentru copii, labirintul cu baloți de paie, colibe din coceni pentru copii, gastronomie, sarmale coapte în dovleac”, declară Ionel Horhocea, organizator.

Chiar dacă seceta de anul acesta a diminuat recoltele, dovlecii sunt gustoși indiferent de cum sunt preparați. Cu materie plină din belsug, gospodinele s-au apucat de lucru. Vestitele plăcinte de dovleac sunt la mare căutare în aceste zile.

„Frământăm coca cu zahăr, cu sare,așa cum se frământă în toate casele, apoi radem dovleacul, îl amestecăm cu zahăr și îl punem pe foaia de plăcintă. Plăcinta o coacem la vatră”, spune Sofia Zaharia, gospodină din Poșta Câlnău.

Tot în coaja de bostan sunt fierte și sarmalele, un produs întâlnit doar în această zonă. „Pentru sarmalele fierte în bostan am venit special la acest festival. Am mai luat în alți ani și sunt foarte bune. Au o aromă deosebită, luată de la coaja aceea de dovleac”, spune un client.

Și pentru că nu există sărbătoare la români fără celebrii mititei, grătarele au sfârâit toată ziua. „Pe grătar avem în momentul acesta mici de bună calitate, pastramă. De asemenea, facem pituști tradiționale ale Buzăului, care se vând foarte bine”, declară Monica Beganu, comerciant.

Iar setea nu se poate stinge toamna fără un pahar de must. Chiar dacă și pentru viticultori a fost un an greu, mustul este dulce, iar vinurile vor fi foarte bune. „Mustul e foarte dulce anul acesta, pentru că boabele au avut timp să acumuleze zahăr. Strugurii s-au făcut cam la 60 la sută din producția de anul trecut. Noi suntem însă mulțumiți de calitate”, spune Emilian Alexe, viticultor.

Festivalul Dovleacului, de la Poșta Câlnău, a fost organizat după modelul celor de profil din Serbia și republica Moldova și va ține zece zile.