Conducerea companiei Trans Bus a anunțat vineri, că îl va acționa în instanță pe fostul judecător Constantin Florescu, în urma unei postări pe rețeaua Facebook, care ar fi prejudiciat imaginea companiei de transport.
Constantin Florescu l-a acuzat pe directorul companiei că ar fi rudă cu primarul Buzăului, lucru nedovedit până în prezent potrivit conducerii Trans Bus.
Tot în postarea de pe rețeaua de socializare, Constantin Florecu a acuzat compania de transport, de neplata a peste 6 milioane de lei către bugetul primăriei, bani care ar fi trebuit virați către bigetul de stat drept plată a TVA.„Prin manevrele executate la conducerea TRANSBUS, societate controlată de Municipalitate și condusă de cumătrul primarului, Gică Toader bugetul de stat a fost prejudiciat cu 6.621.751 lei ca urmare a neîncasării TVA aferente legitimațiilor de călătorie . Transbus, spune Curtea de Conturi, trebuie să ia măsurile legale în vederea încasării sumei de mai sus de la Municipalitatea reprezentată de ruda sa și să vireze la bugetul statului această sumă.” arată Constantin Florescu în postarea de pe Facebook
Toate acuzațiile sunt însă respinse însă de compania Trans Bus, care precizează că raportul Camerei de Conturi, invocat de Constantin Florescu, a fost infirmat de plenul Curții de Conturi a României.
Directorul societații Trans Bus Gică Toader precizeaza la finalul unui comunicat de presă,că-l va chema în judecată pe fostul magistrat.”Subscrisa, TRANS BUS SA, cu sediul în Buzău, reprezentată legal de dl. ing. Toader Gică în calitate de Director Executiv, ca urmare a postării făcute de dl. Constantin Florescu – fost magistrat şi preşedinte al Tribunalului Buzău, actualmente candidat pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, trimitem prezentul COMUNICAT
prin care arătăm următoarele:
Postarea dlui Florescu este doar un alt episod în seria calomniilor aduse la adresa societății noastre, în lupta sa disperată de a ocupa funcţia de primar al municipiului Buzău. Dar prin această postare, dl Florescu nu a demonstrat altceva decât că habar nu are de administraţia publică, de bugetul local, de bugetul de stat, acţionând în dauna intereselor buzoienilor atunci când susţine că societatea noastră şi Primăria Buzău ar fi trebuit să plătească din banii buzoienilor, respectiv de la bugetul local, către bugetul de stat suma de 6.621.761 lei. Norocul nostru şi al buzoienilor este faptul că dl Florescu nu mai este la pupitrul justiţiei pentru a face dreptate după bunul lui plac, fără probe şi fără a fi nevoit să dea explicaţii pentru hotărârile udecătoreşti pronunţate. De data aceasta, dl. Florescu trebuie judecat de către buzoieni şi sancţionat pentru neadevărurile şi abuzurile săvârşite. Din partea unui magistrat, ne-am aşteptat ca postarea lui să aibă la bază minime verificări, probe, dovezi, înainte de a aduce grave acuzaţii societăţii noastre. Îl vom dezamagi pe dl. Florescu şi vom ataşat prezentului comunicat extras din Încheierea nr. VI/24/06.08.2020 dată de Curtea de Conturi Bucureşti, prin care a fost desfiinţată măsura dispusă de Curtea de Conturi Buzău, Curtea de Conturi Bucureşti reţinând următoarele:”C) exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data încasării subvenţiei de la bugetul local, or determinarea în cadrul subventiilor încasate în perioada 01.04.2017-30.09.2019 a cuantumului lunar al subventiel direct legată de pret in functie de contravaloarea gratuitătior acordate si stabilirea taxei pe valoarea
adăugată aferentă subventiilor determinate, evidenţierea în contabilitate şi regularizarea şi plata TVA, este lipsită de eficientă la acest moment, cu atât mai mult cu cât eventualele plăţi alte TVA-ului ar greva asupra bugetului local al municipiului Buzău. Precizăm că TVA-ul în sumă de 6.621.761 lei despre care vorbeşte dl. Florescu, a fost stabilit de Curtea de Conturi Buzău, ca fiind aferent gratuităților acordate de către societatea noastră în perioada aprilie 2017-septembrie 2019, unor categorii de persoane defavorizate (în special bătrâni şi elevi), şi ar fi trebuit luat din bugetul local al Primăriei Buzău şi dat bugetului de stat. Aceasta este şi opinia dlui Florescu. Prin urmare, dragi buzoieni, vă rugăm să fiți atenţi pe mâna cui lăsați banul public la data de 27 septembrie 2020. Cât priveşte pretinsa relaţia de rudenie – „cumặtrie” cum o numeşte dl. Florescu, dintre Directorul executiv al societatății noastre – dl. Gică Toader – şi dl. Primar Toma, şi aceasta este tot o invenţie a dlui Florescu, afirmată de atâtea ori, dar fără a fi dovedită vreodată. Aşa cum am precizat în nenumărate rînduri, nu există nicio relaţie de rudenie/cumătrie între directorul executiv al TRANS BUS SA şi dl. primar Toma. Întrucât susţinerile dlui Florescu din postarea sa din data de 18.09.2020 contravin unor documente oficiale – încheierea Curţii de Conturi București nr. VI/24/06.08.2020-, şi aduc grave prejudicii de imagine societății noastre, il vom da în judecată pentru a solicita daunele materiale și morale cauzatesocietății prin informaţiile false pe care le publică.TRANS BUS SA,Prin Gică Toader- Director Executiv”.