Un senator ALDE crede că PSD nu are interes ca moțiunea să treacă:”Intrăm în logica anticipatelor iar ei nu au nimic de câștigat!”

55

Șansele ca moțiunea de cenzură să treacă sunt infime, este de părere senatorul ALDE Dorin Bădulescu, care a comentat joi demersul politic inițiat de parlamentarii PSD și ALDE.

Avocatul buzoian este de părere că toată tevatura politică din ultimele zile a fost creată doar pentru evitarea alegerilor în două tururi de scrutin.

Dorin Badulescu crede că PSD nu are niciun interes ca moțiunea să treacă, chiar dacă a fost inițiată de partidul aflat acum în opoziție.” În cazul în care Guvernul Orban ar fi demis, se va intra automat în logica alegerilor antcipate iar social democrații nu ar avea nimic de câștigat, fiind în criză acută de imagine la nivelul electoratului. Dacă vor fi anticipate mâine, cel puțin jumatate dintre ei vor ramâne acasă pentru că nu vor mai obține un alt mandat. Speranța lor este să rămână cât mai mult PNL la guvernare ca să se erodeze în fața electoratului iar PSD-iștii să-și refacă forțele.Dacă moțiunea nu trece și sigur asa va fi, vom avea alegeri în două tururi, pe care PSD-ul le va contesta la Curtea Constituțională. Însă nici acolo nu vor avea câștig de cauză. Vor incerca să amâne cat mai mult intrarea in vigoare dar cu siguranță nu vor reuși. Dreapta e pregatită pentru orice încălcare de regulament pe care ar încerca să-l facă PSD-ul.”a mai spus senatorul ALDE, Dorin Bădulescu.

PSD a depus joi moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban acuzândl PNL că ”încalcă standardele europene” în materia legislației electorale, pe care o modifică fără consultare și dezbatere politică.

Moţiunea de  cenzură, intitulată “Guvernul Orban și PNL – privatizarea democraţiei româneşti” este semnată de 208 parlamentari, de la PSD şi UDMR.

Pentru demiterea guvernului Orban ar fi nevoie de 233 de voturi pentru moțiune însă PSD plus UDMR se bazează doar pe 228 de voturi.

Moțiunea de cenzură va fi citită în plen, iar votul va fi organizat lunea viitoare.