Specialiștii Muzeului Județean Buzău continuă să dezgroape artefacte valoroase și rămășițe umane vechi de secole din situl arheologic deschis pe un teren privat din comuna Săhăteni. Aici au fost găsite, începând din august 2023, urme de locuire aparținând unor culturi din perioada secolului IV și a Evului Mediu.
Sesizați de reprezentanții unui investitor care efectua lucrări de excavare în Săhăteni și de către Direcția Județeană pentru Cultură Buzău, arheologii muzeului județean s-au deplasat în teren și au luat primele măsuri pentru conservarea descoperirilor.
În cel mai scurt timp au fost inițiate demersurile pentru cercetare. În prima fază a săpăturilor arheologice au fost descoperite oseminte, fragmente de obiecte ceramice, precum și un inel.
Importanța sitului este cu atât mai mare cu cât el se află într-o zonă în care nu exista nicio informație despre vreo descoperire, potrivit directorului Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache. Arheologii au recuperat și ridicat atât recipientele ceramice, cât și oasele umane precum și un inel aparent din argint. Descoperirile provin din două perioade istorice destul de îndepărtate în timp, deși sunt descoperite în același sit.
„Din punct de vedere al încadrării cronologice, acolo avem fragmente ceramice care provin din cadrul culturii Sântana de Mureș, secolul IV, cam pe același palier cronologic cu Diadema de la Gherăseni și totodată au fost descoperite oseminte umane din morminte aparținând Evului Mediu”, a declarat Daniel Costache.
Săpăturile au continuat iar șantierul arheologic s-a extins pe circa 9.000 de metri pătraţi, arheologii Muzeului Judeţean Buzău descoperind o necropolă cu aproape o sută de morminte. În gropi au fost găsite, de asemenea, foarte multe artefacte, precum podoabe ataşate veştmintelor sau fragmente ceramice, care provin din perioada evului mediu.
„Este o necropolă medievală încadrată între secolele XV – XVII, adică undeva la sfârşit de 1400, până în jurul anului 1600, care se suprapune parţial pe o aşezare tip Sântana de Mureş, deci secolul V după Hristos”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.
Au fost cercetate deja câteva zeci de morminte, urmând ca în scurt timp să se treacă la studierea altor zeci de gropi dintre cele identificate la Săhăteni. Specialiştii Muzeului Județean Buzău vorbesc despre una dintre cele mai mari necropole descoperite la acest moment pe raza judeţului Buzău.
„Ținând cont de dispunere şi de numărul mare de morminte, putem vorbi despre un cimitir însă în prezent nu se pot face precizări referitoare la suprafaţa totală a acestui cimitir şi nici la numărul total de complexe arheologice funerare care îl compun. Este una dintre cele mai mari necropole medievale la acest moment din judeţul Buzău”, a mai precizat Daniel Costache.
Numărul mormintelor descoperite ar putea să crească, sunt de părere specialiştii, având în vedere suprafaţa mare pe care pare să se întindă necropola, iar cercetările arheologice în zonă ar mai putea dura câteva luni. Specialiștii spun că noul sit este deosebit de valoros din punct de vedere științific pentru că ajută la întregirea hărții arheologice naționale.