VIDEO BAC 2024.Peste 2000 de absolvenți de liceu din Buzău au susținut proba scrisă la Limba și Literatura Română

Absolvenții de liceu au susținut luni dimineață, prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, la Limba și Literatura Română. La ieșirea din sălile de examen, cei mai mulți dintre ei au spus că subiectele au fost accesibile și că nu le-au pus prea mari probleme.

Ca în fiecare an, cele mai multe emoții au fost date de ultimul subiect. Candidații de la profilul real au avut de scris un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile nuvelei „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici.

Absolvenții de la profilul uman au avut de scris, la subiectul III, un eseu despre particularitățile unui personaj dintr-o nuvelă studiată.

La nivelul județului, examenul s-a susținut în nouă centre, între care șase în municipiul Buzău, două la Rm. Sărat și unul, la Pătârlagele.

De la proba de luni, dintr-un total de 2.512 elevi înscriși la Bacalaureat în județul Buzău, au absentat 60 de candidați.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Buzău, niciun candidat nu a fost eliminat din sala de examen.

Absolvenții de clasa a XII-a se pregătesc acum pentru următoarele două probe, cea obligatorie a profilului – matematică sau istorie – care este programată mâine, și cea la alegere a profilului, care va avea loc miercuri.