În comunitatea veche din Mânzălești l-am descoperit pe nea` Gică Baciu, cel care la vârsta de 100 de ani este mai activ și mai sprinten decât mulți alții mult mai tineri decât el.
Își întreține gospodăria în care locuiește singur de mulți ani, merge la cumpărături și chiar la vânătoare, când se ivește ocazia.
Pe 4 mai, Gheorghe Baciu va împlini o 100 de ani, însă este cel puțin la fel de vioi ca vecinii lui cu trei, patru decenii mai tineri.
Nea` Gică, așa cum îi spun apropiații, se îngrijește singur de gospodărie. Merge la cumpărături în sat și chiar sapă în grădină. Tocmai și-a construit un gard trainic din sârmă care trebuie să țină departe animalele sălbatice care vin din pădure.
”Am muncit mult la gard, pentru că trebuia. Mi-am făcut și poartă, la care mai am să pun doar zăvor. Toate treburile mi le fac singur, că nu are cine. Cât voi mai putea, o să fac treabă”, spune bătrânul din Mânzălești.
Bătrânul declară că se simte bine și în ciuda vârstei înaintate se poate deplasa fără probleme. Uneori se mai ajută de un băț, pentru că îl mai dor picioarele. ”Fac singur piața, mă duc și îmi iau ce îmi trebuie. Până acum am mers cum am mers. De acum înainte, ce o vrea Dumnezeu”, spune Gică Baciu.
Înainte de Paște, domnul Gică are multă treabă de făcut în gospodărie. Este nevoit să se descurce singur, pentru că a rămas singur de mulți ani. Nepoții sunt departe de el, unii în București, alții în Italia.
Singurul lui copil, o fată, locuiește în orașul Buzău, însă a promis că-l vizitează de sărbători, dar și de ziua lui, pe 4 mai. Tot atunci, casa i se va umple de nepoți.
Bărbatul de 100 de ani are o mare pasiune, vânătoarea. Atunci când îi vin colegii în zonă, se încăpățânează să îi însoțească, doar când știe că nu are prea mult de urcat pe munte. Mărturisește că viața a devenit o povară dar că își menține psihicul întreg făcând haz de vârsta sa.
Gică Baciu a fost vizitat recent de un prieten, din comuna vecină, Lopătari, care a filmat și postat întâlnirea pe Facebook.