Grupul de reciclare GreenGroup și primăria Comunei Țintești au inaugurat miercuri 1 iunie, primul teren de mini-fotbal din localitate. „Greensport” este dotat cu facilități moderne si nocturnă și va fi folosit de elevi și de iubitorii de sport din Țintești.
Evenimentul de inaugurare, organizat de Ziua Copilului, a fost marcat printr-un turneu amical al echipelor Școlilor Gimnaziale ale satelor din comuna Țintești.
Totodată, copiii de la Grădinița Țintești și suporterii mai mici au posibilitatea de a participa la Ateliere cu materiale reciclate și jocurile interactive, de Fun Science, Baloane modelabile sau dansuri sub baloane de săpun.
Terenul în valoare de 80 de mii de euro, donat de către GreenGroup Primăriei Comunei Țintești, face parte din proiectele care susțin activitățile în aer liber și dezvoltarea comunităților în care grupul își desfășoară activitatea.
Terenul are o suprafață de joc de dimensiunile 42,00 m x 22,00 m, plus o zonă de siguranță perimetrală și poate fi folosit atât pentru sportul de mini-fotbal, cât și tenis cu piciorul.”Prin natura activității desfășurate de GreenGroup noastre susținem un stil de viață care să fie conectat la natura, și, la fel ca reciclarea, sportul reprezintă un instrument important pentru creșterea bunăstării societății în care trăim. Sportul dezvoltă răbdarea, tenacitatea, ambiția și ne bucurăm că inițiativa noastră va aduce bucurie și asigura un viitor mai bun copiilor din comunitate noastră”, a declarat Constantin Damov, președintele GreenGroup.
Donația reprezintă un adevărat beneficiu pentru întreaga comunitate, terenul putând fi folosit de către elevii și locuitorii celor patru sate care alcătuiesc comuna Țintești: Maxenu, Odaia Banului, Pogonele și Țintești.
“Sunt foarte mulți tineri în comuna noastră care vor să facă mișcare, să facă sport și este de datoria noastră să le facilităm accesul la astfel de activități. Terenul de sport ce se inaugurează astăzi este multifuncțional și le mulțumesc companiilor GreenGroup pentru sprijinul acordat în realizarea acestei investiții atât de necesară în comunitatea noastră, cât și pentru faptul că de fiecare dată au dat dovadă de promtitudine în relația cu administrația locală. Noua facilitate sportivă va fi administrată de Comuna Țintești, accesul pe teren fiind gratuit”, a declarat Aurel Stoica, Primar Comuna Țintești.
Accesul la teren se face în urma unei cereri verbale către responsabilul desemnat de primăria comunei, programul fiind de luni până duminică, între orele 08.00 – 22.00, cu obligativitatea respectării regulilor privind curățenia și conviețiurea socială.