Rezultatele alegerilor locale din 9 iunie 2024 au produs efecte la nivelul județului abia luni 28 octombrie 2024. Astfel, Buzăul are, de luni un nou președinte, în persoana liderului PSD Buzău, Lucian Romașcanu.
Forul legislativ al Buzăului este format din 33 de consilieri județeni, plus președintele, care are drept de vot, însă deocamdată doar 31 de consilieri au fost validați de către Tribunalul Buzău.
Luni dimineața, 31 dintre aceștia și noul președinte Lucian Romașcanu au depus jurământul de învestire, în prezența prefectului Daniel Țiclea și a secretarului general al județului, Laurențiu Gavrilă.
Cum sunt împărțite mandatele în noul Consiliu Județean Buzău
Noul legislativ este alcătuit din 21 de consilieri ai PSD, 7 consilieri aleşi pe listele PNL şi 4 consilieri din partea AUR.
Deși în noul Consiliu Județean Buzău PSD deține o majoritate confortabilă, noul președinte Lucian Romașcanu a făcut apel la coeziunea forțelor politice pentru a crește performanța instituției. „Este foarte important să înțelegem că suntem Consiliul Județean Buzău, nu suntem PSD, sau PNL, sau AUR. Chiar dacă am primit, ca PSD, mai multe voturi, în proiecte și tot ceea ce vom face, vreau să fim o echipă. Sunt aceiași cetățeni care deși au avut opțiuni diferite la vot, au aceleași așteptări și nu va trebui să-i dezamăgim. Să facem bine pentru oameni și să fim o echipă”, a declarat Lucian Romașcanu.