Consiliul Județean Buzău participă, în perioada 05-07 septembrie, la Festivalul PRISPA, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov, eveniment dedicat tradițiilor și identității românești.
Consiliul Județean Buzău este prezent la festival alături de Muzeul Județean Buzău și, pe parcursul celor trei zile, standul județului Buzău este un veritabil spațiu de întâlnire cu specificul și cultura județului, turiștii având ocazia să descopere:
Atracțiile turistice și experiențele de care te poți bucura în județul Buzău;
Cramele și producătorii locali, care vor oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi vinurile renumite ale podgoriilor buzoiene, produsele gastronomice autentice și meșteșugurile tradiționale.
Mamutul de Buzău – un fildeș de mamut lânos de mari dimensiuni, descoperit la Săpoca în luna ianuarie a acestui an, prezentat publicului larg în cadrul acestui eveniment național;
Museum Bus, proiectul unic în România, o atracție atât pentru micii turiști, cât și pentru cei mari, venind cu informații despre istoria, patrimoniul și tradițiile buzoiene.
Participarea Consiliul Județean Buzău cu stand propriu la Festivalul PRISPA, în inima Brașovului, este o oportunitate de a aduce în atenția publicului atracțiile turistice, dar și patrimoniul cultural și gastronomic al județului Buzău.
Festivalul PRISPA este parte a inițiativei naționale „România ești TU”, un proiect de reconstrucție a brandului de țară, menit să promoveze cultura, tradițiile și turismul românesc.
Consiliul Județean Buzău invită publicul larg să ia parte la această sărbătoare a identității românești și să viziteze standul județului Buzău, unde îi așteaptă experiențe autentice, degustări și povești despre istoria, cultura și frumusețile Buzăului.