Carmangeriile tradiționale trag tare să facă față comenzilor din străinătate pentru afumăturile pe care românii din Diaspora vor să le aibă pe masă în ziua de Paște. Pentru că produsele sunt mai scumpe cu circa 30 la sută decât anul trecut, pachetele cântăresc acum mai puțin, spune un producător din Buzău.
Săptămâna Mare este una dintre cele mai bune perioade din an pentru o făbricuță de afumături, din comuna buzoiană Mărăcineni.
Producătorul de mezeluri tradiționale trimite peste hotare zeci de kilograme de babic, cârnați de porc și de oaie, șunculiță coaptă și mușchi afumat.
”Am trimis deja în Belgia, Anglia, dar mai avem comenzi pentru în Italia și Spania. Vin sărbătorile, iar oaia de acolo nu are gustul celei de la noi, din ce mi-au spus clienții”, spune producătorul de afumături tradiționale.
Pentru a face față comenzilor care continuă să vină din toată Europa, angajații carmangeriei din Mărăcineni lucrează intens. Peste o sută de kilograme de cârnați sunt preparați într-o oră, după rețete vechi ale localnicilor de pe Valea Buzăului.
”Avem atât cârnați de porc tăiați la bardă, cu sare, piper, cimbru, ardei, cât și deja celebrii cârnați de Pleșcoi, subțiri, uscați, care au în ei oaie, vită, cimbru, usturoi, ardei. La noi sunt preparați după o rețetă omologată de Uniunea Europeană”, susține producătorul.
În această perioadă, mica fabrică de bunătăți tradiționale produce zilnic zeci de kilograme de pastramă de oaie, mușchi și șunculiță de porc. Bucățile de carne, cu cât sunt mai uscate și afumate, cu atât au termen mai mare de valabilitate.
”Merge foarte bine la vânzare un piept de porc dezosat, deșoricat, dat cu condimente și lăsat o săptămână la condimente. După aceea, se bagă și se coace la lemn de esență tare. Mulți clienți mai caută acum pastrama de berbecuț afumată, pastrama la baiț, cârnații de Pleșcoi, care sunt de oaie cu vită”, spune o vânzătoare.
În aceste zile, trec pragul magazinului mulți clienți care au rude peste hotare și vor mese îmbelșugate, de Paște, exact ca acasă. Transmit comenzile prin telefon și vin să ridice coletele cu produsele proaspete din magazinul fabricii de bunătăți tradiționale.
”Am doi frați plecați în afară și în fiecare an, de Crăciun, de Paște, cumpărăm pentru ei produsele tradiționale, pentru că sunt foarte bune. Le trimitem prin firme de transport sau firme de curierat. Acum au vrut babic sârbesc, cârnați de Pleșcoi și pastramă de oaie”, spune o clientă.
Scumpirile din ultima vreme afectează mult vânzările peste hotare, spune producătorul de mezeluri din Buzău. Ele se reflectă în greutatea coletelor, care este mult mai mică decât ce se comanda anul trecut.
”Pachețelul ăsta de Anglia în care am pus două kilograme de cârnați, două de pastramă de berbecuț și o bucată de babic face în jur de 200 și puțin de lei. Anul trecut, era vreo 150 de lei. E diferență de vreo 30 la sută, pentru că s-au mărit prețurile și la porc, și la oaie”, declară producătorul.
Carmangeria din Mărăcineni vinde pastrama de berbecuț cu 46 lei kilogramul, mușchiulețul afumat și condimentat, cu 49 de lei pe kilogram, iar babicul de buzău, cu 99 de lei kilogramul. Cârnații țărănești la bardă se găsesc cu 35 de lei kilogramul, iar cârnații de Pleșcoi uscați și afumați, cu 33 de lei.
Mai multe carmangerii din Buzău le trimit colete cu afumături românilor din străinătate, prin firme de curierat. Acestea ajung în două, cel mult trei zile.