Inițiativă inedită a unor copii instituționalizați din județul Buzău! Este vorba despre micuții din Centrul rezidențial pentru recuperarea și reabilitarea copilului de la Beceni.
Îndrumați de instructorii centrului, pe tot parcursul lunii trecute, cei mici au confecționat, cu trudă, dar și cu dibăcie, frumoase mărțișoare.
Sute de asemenea mărțișoare au fost trimise către câteva instituții publice din județ.
Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău nu a făcut excepție iar pentru a răsplăti efortul copiilor, polițiștii au amenajat un stand de mărțișoare cu vânzare.
Efortul copiilor instituționalizați nu a rămas fără răspuns. ”Recunoaștem că polițiștii au luat cu asalt standul expozițional și au profitat de ocazia de a achiziționa din timp un mărțișor original și norocos pentru colegele de birou.
Vă mulțumim încă o dată, tineri dragi și pricepuți”, au transmis polițiștii buzoieni.
Toate mărțișoarele au fost vândute în doar două zile iar banii obținuți, deloc puțini, au ajuns înapoi la copii. Cu banii strânși, ei vor pleca într-o excursie.