Cârnaţii de Pleşcoi, în topul celor mai buni din lume

Cârnaţii de Pleşcoi şi caltaboşul se află în topul celor mai buni cârnaţi din lume. O spun specialiştii în gastronomie care au întocmit un clasament. Potrivit siteului tastatlas.com, produsul buzoian ocupă poziţia 27.

Site-ul tastatlas.com a publicat topul celor mai buni cârnați din lume, iar în acest clasament au intrat două produse din România: cârnații de Pleșcoi și caltaboșul. Cârnații de Pleșcoi se află pe locul 27, iar caltaboșul pe poziția 37.

Cârnaţii de Pleşcoi sunt un produs românesc recunoscut și protejat în Uniunea Europeană și beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Cârnaţii de Pleşcoi sunt făcuți dintr-un amestec de carne de oaie şi vită (minimum 55% carne de oaie) și sunt condimentaţi cu ardei iute și usturoi. Această combinaţie de ingrediente şi procesul de producţie conferă cârnaţilor de Pleşcoi un gust unic.

Caltaboșul este descris pe tasteatlas.com drept un cârnat de porc pe bază de ficat, care este preparat și consumat în mod tradițional în perioada sărbătorilor de iarnă. Deoarece e o specialitate făcută casă, nu există o singură rețetă pentru el, dar mai conține carne și alte organe. Ingredientele sunt fierte cu mirodenii, tocate, amestecate cu ceapă și orez (opțional). Spre deosebire de alte tipuri de cârnați românești, caltaboșii sunt fierți, nu prăjiți.

Cel mai bun sortiment vine însă din Spania. Se numeşte Chistorra, este preparat tradiţional în Ţara Bascilor, şi are în compoziţie carne de porc condimentată cu usturoi, sare şi boia de ardei, un anumit tip de ardei, practic – ingredientul care l-ar face cu adevărat celebru. Specialiştii descriu acest sortiment ca pe o variantă a altui cârnat celebru, Chorizo. Acesta a ocupat însă doar locul 5 în top.