Parașutiștii buzoieni au făcut senzație vineri în jurul prânzului, deasupra mulțimii adunate în jurul rondului de la ieșirea spre Focșani. Profesioniștii aerului și-au arătat îndemânarea aterizând la punct fix chiar în fața avionului L39 Albatros amplasat ziele trecute pe un soclu impozant, fiind aplaudați de toți participanții.
Instrucorii de parașutism din Buzău, de la unitatea militară din Crâng, i-au ținut cu inima la gură pe spectatorii veniți să vadă cu mic cu mare, parada militară și spectacolul aerian organizate în fața monumentului dedicat eroilor aerului, ce a fost inaugurat de Primăria din Buzău, de Ziua Aviației.
Curajul parașutiștilor a foat imortalizat cu o minicameră amplasată pe casca unui instructor cu peste 2000 de salturi la activ.
Aceștia au executat un salt demonstrativ cu o parașută din categoria aripă dintr-o aeronavă cu viteză mare, de la înălțimea de 2.000 m și aterizare la punct fix.
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea militarilor din Buzău și de la Boboc, și survolul elicopterelor și aeronavelor de la Boboc, IAK 52 și IAR 99 Șoim, surpriza fiind o aeronavă C 27 Spartan care a zburat la o înălțime foarte joasă, salutând mulțimea.
Alături de oficialitățile locale și militare din Garnizoana Buzău, la ceremonie au participat oficialități de rang înalt din administrația centrală, precum și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale.
„Este o onoare să răspund acestei invitații și sămă aflu astăzi printre dumneavoastră . Aș vrea să transmit toate felicitările care se cuvin aviatorilor români, civili și militari..Buzăul are o tradiție aviatică deosebit de puternică si dezvelirea acestui monument va contribui la întregirea istoriei acestor locuri.” declarat Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
Tot cu prilejul Zilei Aviației și a Forețelor Aeriene, a fost inaugurat și monumentul dedicat Aviației și Parașutismului Românesc, ridicat în giratoriul de la ieșirea spre Focșani.
”Buzăul este un oraș al aviației și parașutismului iar simbolul inaugurat astăzi trebuie să devină inspirație pentru generațiile tinere care trebuie să-și dorească mult mai mult. Avem nevoie de modele iar unul dintre modele de urmat este cel al pilotului și parașutistului militar român”, a spus primarul Constantin Toma.
Ansamblul are în centru un avion L-39 ZA “Albatros”, amplasat în semn de recunoștință pentru marii piloți ai României, instruiți la Școala de Aviație de la Boboc.
.