Trupul buzoianului Ciprian Ştefan Polschi, ucis joi în Afganistan, a ajuns marți după amiază la Buzău cu un convoi militar. Soldatul român ucis de talibani a fost avansat vineri în grad de sublocotenent şi decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de cavaler cu însemne pentru război.
Cortegiul funebru ajuns marți după amiază la Buzăuu, fiind așteptat de zeci de colegi și rude îndoliate.Trupul lui Ciprian Ştefan Polschi a fost depus la o biserica din cartierul Micro 3.
Povestea lui Ciprian Ştefan Polschi este una despre sacrificiu pentru binele familiei, pe care a pus-o mai presus de orice.
Ciprian se afla la a treia misiune în Afganistan, împins de nevoia de a strânge bani pentru terapiile celor doi copii ai săi, născuți cu probleme.
Ciprian Polschi avea 38 de ani și era pentru a doua oară în acest an în Afganistan. Ultima dată a plecat la mijlocul lunii iulie, cu speranța că va avea noroc și se va întoarce sănătos la soție și cei doi copii.
Pe 21 iulie, Ciprian se fotografia acasă, alături de familia sa. Cu un ochi râdea, dar cu celălalt lăcrima, pentru că se despărțea de cei dragi. „Îmi este foarte dor de tine! Te iubesc mai mult decât propria persoană!”, e ultimul mesaj trimis de Mihaela prin intermediul facebook. Doi băieți, Gabriel, de 11 ani, și Alex, mai mic cu doi ani, au rămas fără tată.
În urmă cu o lună și jumătate, soția lui Ciprian posta ultimele fotografii alături de soțul ei, însoțite de mesaje duioase: „Să te întorci sănătos acasă la noi! Misiune ușoară! Te iubim toți trei!” / „Ultima zi acasă cu noi, înainte de plecare” sunt doar câteva dintre descrierile care sfâșie inimile apropiaților.
Ciprian Polschi îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul. Și-a pierdut viaţa ca urmare a exploziei unei maşini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.
Trupul militarului buzoian va fi înmormântat joi cu onoruri militare în Cimitirul Eroilor din Buzău, alături de camarazii săi care au pierit în împrejurări similare.
Cinci buzoieni s-au scrificat pe frontul împotriva terorismului, în mai puțin de patru ani.
Seria neagră a pierderilor a fost deschisă de subofițerul Dan Ciobotaru, din localitatea Pinu, comuna Brăești, aflat cu Batalionul 33 Manevră în Afganistan. Pe 23 iunie 2010 și-a pierdut viața, alături de un camarad, în timpul unei misiuni de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar.
Adrian Vizireanu și Iulian Dumitrescu și-au pierdut viața, pe 7 mai 2016, în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar, Afganistan, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani. Militarii au fost uciși de doi indivizi ce purtau uniforme ale forțelor naționale afgane de apărare și securitate.
Pe 15 septembrie 2017, a murit caporalul Mădălin Stoica, sanitar în cadrul Batalionului 280 Infanterie din Focșani care își începuse de scurt timp misiunea în Afganistan. Un vehicul capcană avea să-i pună punct misiunii. Mădălin Stoica era căsătorit și tatăl unei fetițe.